[muzică] [muzică] >> Când spun un da important pentru ceva succes în viața mea, înseamnă că spun un nu zonei de confort. Și asta m-a urmărit mai departe, dar întrebarea de fapt care m-a dus mai departe a fost cine dă semnalul. Și culmea, în anii care au urmat, eu am crescut foarte mult și am dezvoltat companii, lucrez de peste 25 de ani în business, companii în zona de business, de marketing, de digital transformation. În ultimii nouă ani cercetez și am dezvoltat un business inteligență artificială în care,
culmea, reușesc să fac predicții și să îmi dau seama ce vor face oameni. Am ajuns de partea cealaltă a semnalului și în ultimii ani am observat că de fapt sau am o concluzie care îmi spune așa, că nu AI-ul este cel care ne influențează, că influența asta a existat dintotdeauna și că de fapt noi suntem, problema este alta, noi nu ne mai dăm seama că suntem influențați și luăm deciziile bazate pe ceea ce ne spun ceilalți. Astăzi AI-ul vine sub mai multe forme. Dacă în trecut
omul cu antena, da, omul cu mașina galbenă ne dădea semnalul și aveam puține influențe, astăzi algoritmii vin sub toate formele și ne influențează pe toate canalele. De dimineață, de când pornim la muncă, un algoritm ne spune pe unde să mergem, altul ne spune la ce filme să ne uităm, altul ne spune ce să cumpărăm, seara când ajungem acasă ne uităm și spunem oare ce să-i răspund mâine colegului meu la mail și mai mult decât atât, unii dintre noi spun oare să mă despart de iubitul meu
sau nu. Dacă la doi ani spuneam nu, eu decid, acum întrebarea noastră este AI, tu ce crezi? Ce ar trebui să fac eu cu viața mea? Și tehnologia asta care avansează foarte rapid nu înseamnă că noi ne-am pierdut, nu știu, capacitățile noastre de influență sau nu putem să fim atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar ne-am pierdut ceva. Rigoarea asta de a gândi. Am intrat într-o comoditate de a fi mai ușor să dăm AI-ului sau oricărei tehnologii să facă în locul nostru lucruri.
Dar lucrul ăsta, dacă stăm să ne gândim, de exemplu, la un semnal pe care vrem să-l dăm un mesaj unei persoane dragi și spunem, vrem să-i scriem îmi pare rău sau vrei să vrem să-i spunem uite sunt aici pentru tine. Întrebare, dacă un AI scrie mesajul respectiv cu tonul nostru și îl și trimite, atunci cine mai trimite de fapt mesajul persoanelor noastre iubite? În urmă cu un an am scris o carte despre inteligență artificială în business și despre modul în care oamenii și AI-ul ar trebui
să conlucreze. Am dezvoltat și o metodă care, cu care am și o cercetare doctorală actuală, iar la sfârșitul cărții aveam o, am o întrebare care mă urmărește și astăzi și pe care v-o dau și vouă. Și întrebarea sună așa, dacă roboții vor face tot ceea ce fac eu, cine mai sunt eu cu adevărat când nu mai fac nimic și doar sunt? Și întrebarea asta când mi-o pun de fiecare dată mă întorc acasă. Mă întorc la Deva mea, mă întorc la părinții mei. Aceasta este familia mea.
Eu sunt cea cu căciulița albă. Părinții mei au crescut sub o grămadă de influențe de la partid, de la ziare, de la cele două ore de televizor. Dar știți care cea mai mare influență? Și deciziile se luau în urma a cărei întrebări? Ce zice lumea? Asta era cea mai mare, cel mai mare factor de influență care din păcate există și astăzi. Cu toate astea ai mei au avut curajul să vadă puțin altfel. Într-o lume în care copilului i se spunea să tacă și să asculte și
să nu spună nimic, ai mei mi-au spus întotdeauna spune ce gândești, dar întâi gândește. Adică ascultă-ți vocea ta și fă ceea ce crezi, dar întâi exersează-ți această capacitate de a gândi. Și când îmi răspund la întrebarea anterioară cine mai sunt eu, dacă AI-ul va face toate lucrurile repetitive, răspunsul, răspunsul mi-l dau, mi-l dau ușor. Eu de fapt nu sunt ceea ce produc, eu sunt ceea ce aleg să gândesc și apoi să fac. AI-ul astăzi este, cum ziceam noi mai demult, ce zice lumea, acum este ce
zice AI-ul corect? AI-ul a zis asta. Și se întâmplă o grămadă de studii astăzi, sunt foarte multe, dar vă dau un exemplu. A fost un studiu în 2025 făcut de de cei de la Microsoft împreună cu OpenAI și au fost 120 de copii care au participat la un turneu, să zicem, de 45 de zile în care au fost invitați să învețe niște lucruri, o jumătate dintre ei cu ChatGPT, ceilalți individual. Bineînțeles că la finalul celor 45 de zile copiii care au învățat singuri fără ChatGPT au
reușit să răspundă la șapte din 10 întrebări corect, iar copiii care au învățat cu ChatGPT undeva la cinci și ceva întrebări din 10. Diferența a făcut-o ce? Efortul. Înclinația, capacitatea și disponibilitatea lor de a face efort, nimic altceva. Și ajungem la o la o discuție foarte interesantă, de fapt și tema prezentării mele. Cercetătorii de foarte mulți ani și toți filozofii din lumea asta de secole, de fapt, dezbat acest subiect despre cine e liberul arbitru, de vin, de unde vine, cine îl influențează și așa mai departe.
Eu zic că liberul arbitru e un mușchi. De ce? Pentru că atâta timp cât noi îl primim, da, ca un dar, dar dacă nu îl antrenăm, el ce face? Se atrofiază ca orice alt mușchi. Un dar îl primești, un mușchi îl folosești. Când nu îl folosești, mușchiul se atrofiază și tu începi din ce în ce mai puțin să gândești, din ce în ce mai mult să știi ce urmează să faci. Și vestea bună este că acest liber arbitru noi putem să îl antrenăm. Și mă întorc
la la povestea mea cu pianul. Vedeți, pianul are o capacitate extraordinară de a ne antrena acest liber arbitru și cum. În momentul și să vă dăm un exemplu. Dacă ai un pian și primești acasă un pian, da, și ți-l pui în sufragerie, pianul respectiv doar dacă l-ai primit în dar, tu vei și putea să cânți bine la pian? Nu. Va trebui să începi să ce? Să citești partituri, să analizezi și să te antrenezi. Și atunci, revenind aici, pianul cum funcționează? Întotdeauna mâna dreaptă este condusă de
emisfera stângă și mâna stângă este condusă de emisfera dreaptă, iar noi cu fiecare mână cântăm alt ceva. Ca melodia să sune armonios, ce se întâmplă? Cele două emisfere din creier conlucrează și creează un canal între ele de fibre pe care se numește o punte, da, să zicem, o punte care în care locuiește liberul arbitru. Cu cât antrenăm mai mult această punte, cu cât ne antrenăm mai mult capacitatea de a gândi, cu cât facem niște lucruri pe care o să vi le spun astăzi în trei pași
extrem de simpli, care pot să vă ajute să navigați extrem de bine în era asta a AI-ului. Cu atât vom putea să spunem că am acționat sau că nu doar am supraviețuit, ci trăim foarte bine în era AI. Și exercițiul pe care vi-l propun se numește Act. Da, vine exact de la antrenamentul de pian. Prima dată analizezi o partitură, apoi cânteci să vezi variațiile unei melodii și apoi la final treci la fapt. Și hai să vedem cum sună. Și o să exemplificăm la pian. Prima dată,
eu acuma n-am o partitură aici, dar ne imaginăm că avem o partitură. În mod normal ar fi trebuit să analizez partitura, să mă uit la ea și să încep să cânt. [muzică] [muzică] M-am oprit. De ce? Pentru că vedeți, asta este o melodie, nu știu dacă o știți, se numește în cultura noastră populară Marșul Măgarilor. Ea în cultura germană se numește Marșul Puricilor și așa mai departe în toate culturile. Este o melodie fără autor, nimeni nu știe cine a compus-o, dar toți o cântăm pe de
rost când învățăm să cântăm la pian. Așa e și cu gândurile umane, da? Avem, primim tot felul de gânduri care vin pe pilot automat și pe care le repetăm și credem despre ele că sunt ale noastre și că ele ne decid viitorul. Și atunci dacă noi ne-am dat doi pași în spate și ne-am uita înainte să cântăm, că ați văzut, m-am oprit la final de melodie pentru că voi deja intuiați ce urma să cânt. Știați că va mai urma o notă pe care eu n-am mai
cântat-o. Dar dacă m-aș opri și m-aș uita la tot ceea ce fac în viața mea și aș analiza timp de 10 secunde și mi-aș pune întrebarea ce cred eu? Ce cred eu despre situația asta, s-ar putea să se schimbe puțin perspectiva. De exemplu, suntem în business și avem un om care a greșit foarte mult, un angajat de al nostru și ne ducem la AI și îi spunem ce să fac cu angajatul X că uite ce a făcut. AI-ul în trei secunde ne spune uite documentația să-l
dai afară, uite ce ar trebui să-i faci, care sunt pașii. Dacă tu te-ai lua efectiv după AI, ai și fără să analizezi și fără să stai aceste 10 secunde, ai zice ok, hai să-l dau afară. Dar în schimb dacă mi-aș pune întrebarea ce cred eu, poate am identifica că omul respectiv a fost lângă noi când ne-am crescut compania, poate că trece printr-o perioadă grea și atunci nu mai pun întrebarea cum să fac să-l dau afară, ci ce se întâmplă de fapt. Și atunci decizia noastră poate
să vină dintr-un cumul de factori și mai ales dintr-un antrenament al liberului arbitru de a ne da 10 secunde în spate și de a ne întreba ce cred eu. Pasul al doilea este cântărește ca la pian. O să vă dau exemplu acum de o altă melodie. În fiecare piesă muzicală de pian există fiecare piesă are o temă principală și are niște variații. Da? Se repetă niște variații pe care le decizi, dar întotdeauna te întorci la temă. Da? Și hai să vedem cum sună o temă principală
pe care probabil că o știți. Dăm un pic mai tare. [muzică] [muzică] [muzică] [muzică] Asta [muzică] este tema. Melodia mai are încă trei variații, dar nu o să avem timp să le cântăm acum. Dar dacă ne întoarcem la exemplul cu persoana de la locul de muncă care care ne-a greșit, variațiile din nou AI-ul este foarte bun în a ne da variații. Dar tema principală aceasta pe care eu am cântat-o este tema pe care noi o avem de leadership. Este tema și valorile și principiile pe care
noi vrem să le arătăm în organizația noastră. Dacă rămânem la tema universală, la tema principală, orice variație care va veni sau orice variație o vom alege, ea va veni în acord cu ceea ce noi vrem să cântăm în melodia vieții noastre. Da? Și ultimul pas, ca în orice, am analizat, am cântărit opțiuni, am cântărit variații și de multe ori, eu acum vedeți, eu nu cânt nimic. Ar trebui să cânt următoarea melodie, dar nu cânt. Asta se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi. De
multe ori ne oprim. Credem că liberul arbitru și faptul că suntem liberi să facem orice în viața noastră presupune doar să analizăm, să cântărim niște soluții și mai vedem noi când o să facem, cândva, când vom mai procrastina. Dar trecerea la faptă, de fapt, întrebarea ce fac eu este cea care schimbă discuția. Țineți minte ce am zis la început? Dacă scriem unui unei unei persoane dragi, îmi pare rău, uite cum mă simt și lăsăm AI-ul să scrie lucrul ăsta fără să facem noi nimic în direcția
respectivă, înseamnă că liberul arbitru nu s-a antrenat, înseamnă că nu am făcut nimic și practic nu s-a împlinit acest dar pe care noi îl avem. Și ar fi bine să începem să trecem la acțiune. Eu melodia a treia o să cânt niște acorduri, [muzică] dar nu vreau să o termin. Vreau să o termin imediat. De ce? Pentru că mai vreau să vorbim despre un lucru. Un act pe zi. În momentul în care am făcut acest act, da? Am analizat, am cântărit și am trecut la fapte.
Toate lucrurile astea care vin din liberul arbitru exercitat cu bine se duc către apropiații noștri, către colegii noștri, către familia noastră, către copiii noștri, iar copiii noștri nu învață din cele spunem noi sau cele arătăm la televizor. Ei învață din faptele noastre și copiază tot ceea ce noi facem. Și așa că când spun lucrul ăsta, mă gândesc la cineva anume. Mă gândesc la fiica mea. Și aici vedem două generații pe ecran. Eu la doi ani, ea la doi ani. Ea a crescut într-o lume cu foarte
mulți algoritmi. Eu am crescut într-o altă lume cu tot cu multe influențe, dar cu mai puțini algoritmi. Ea are capacitatea și are posibilitatea să învețe mult mai multe lucruri, dar să fie și mai mult influențată și să îi fie mult mai greu să își ia propriile decizii. Tema evenimentului Deep Future ne arată de fapt un lucru foarte interesant, că noi suntem astăzi prin ceea ce decidem să facem, prin antrenarea acestui liber arbitru, noi decidem un viitor care începe să se scrie de astăzi. Așa că eu
nu vreau să îi dau fiicei mele răspunsuri, eu nu vreau să îi spun ce melodie să cânte, nu vreau să îi spun cum să spună da sau cum să spună nu, ci vreau să învețe să își facă propriile alegeri și să își compună propria melodie. Așa că în aplauzele voastre o invit pe fiica mea să avem acest moment. Nu știm nu știm ce melodie va ieși, nu știm cum va suna în final. E o melodie improvizată care vrea să ne arate că de fapt melodia ne-o
compunem noi. Hai să vedem. >> [muzică] [aplauze][ovații] >> Mulțumesc, Ema. M-au mă super emoționat. Ce mai am de zis pe un ultim ca și încheiere. Eu la nouă îmi doream să știu cine este omul cu antenă. Da, era omul cu mașina galbenă. Astăzi, mașina galbenă reprezintă toți algoritmii care ne invadează și pe care noi nu îi putem controla și nici n-o să îi putem controla pe mai departe. Însă ce putem să controlăm sunt cele trei întrebări. Ce cred, ce aleg și ce fac. Iar aceste trei
întrebări sunt de fapt esența libertății pe care noi am primit-o. Noi nu ne-am născut să fim influențați, ci ne-am născut să fim liberi. Iar libertatea asta, ca și în liberul arbitru, vine cu responsabilitate. Cu responsabilitatea de a gândi, de a da mai departe către copii capacitatea să gândească liber și mai ales vine cu obligația de a ne compune propria melodie pe care să o cântăm, melodia noastră interioară, nu doar să o cântăm și să o spunem, ci să o facem astfel încât viitorul, deep future, să
sune mai bine. În final, nu uitați, melodia este a voastră și voi dați semnalul. Vă mulțumesc. >> [aplauze] [muzică]